Imaginile în care apare o brunetă aproape goală, fiind folosită drept masă de sushi la un party cu vedete au stârnit multă revoltă pe social media. Printre persoanele care au fost indignate de situația în care a fost pusă acea tânără se numără și Ana Măiță, președinta Asociației “Mame pentru Mame”, care a primit în mod indirect o explicație din partea organizatorilor evenimentului.
Bruneta sexy care a acceptat să fie folosită drept masă de sushi în cadrul petrecerii care a avut loc la începutul acestui weekend în București este manechin. Ea a fost selectată de organizatorii evenimentului după ce aceștia au apelat la o agenție de modeling din Capitală.
Deocamdată, nu se știe identitatea tinerei, însă, ipostaza în care a apărut reprezintă, de fapt, un obicei japonez străvechi care presupune servirea mâncării de pe un corp dezbrăcat. Acesta poartă numele de Nyotaimori, conform mărturiilor Anei Măiță.
“Am postat (…) o opinie pe Facebook despre o recepție mondenă cu vedete la care s-a servit sushi direct de pe o tânără aproape goală, întinsă pe masă. Am susținut că practica asta provenită din lupanarele japoneze de la 1700, scoasă în afara legii în multe țări, pune totuși femeia într-o poziție degradantă și că nu mai este folosită decât de mafioții Yakuza. Și am lansat un apel către vedetele pe care le-am văzut prezente și despre care știu că sunt mame de fete, să reflecteze la situație și să vadă dacă totuși nu au greșit că nu s-au ridicat să plece când au văzut o femeie folosită pe post de platou pentru servit mâncarea. Iar postarea s-a viralizat rapid.
A fost distribuită masiv, iar presa a preluat-o. Spre seară au început presiunile, nu spun din partea cui că va puteți închipui de unde au venit. Bref, atâta putem. Nici organizatorii și nici vreuna dintre vedetele mondene prezente la această recepție nu a înțeles să iasă cu vreo declarație, cu vreo asumare a gestului, a prezenței lor acolo.
PR-ii tuturor probabil i-au asigurat că mă vor presa să dau jos postarea, iar când au văzut că mă țin tare pe poziție s-au mobilizat pentru raportarea postării pe motiv că e hate-speech, deși precizasem foarte clar în postare că nu vreau să cancelez pe nimeni, practica nu e ilegală în România și tot ceea ce vreau este să discutăm un pic și să învățam ceva din asta. Dar nu, probabil că nu e încă momentul.
Momentul însă va veni cu certitudine. Tot ce trebuie să facem este să nu tăcem, să nu stăm pe loc, să nu ne lăsăm intimidați atunci când o femeie este într-o poziție umilitoare, chiar dacă așa e obiceiul, tradiția, cultura etc. Sigur, ea poate să aleagă să fie acolo. Dar noi, NOI cei care nu credem că femeia-mobilier e un lucru ok, putem să alegem să nu fim acolo și să validăm treaba asta. Iar pentru că mie când cineva încearcă să îmi bage pumnul în gură rămâne fără el, voi posta TOATE preluările postării mele din presă”, a scris Ana Măiță pe contul ei de Facebook.
Postarea inițială a președintei Asociației “Mame pentru Mame” a fost ștearsă de pe Facebook, după ce a fost raportată drept “hate-speech”, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos. În primele imagini ale Anei Măiță apăreau Oana Roman și Andreea Marin.
În primul mesaj acid, Ana Măiță a notat pe contul ei de Facebook: “(…). Au pus o fata aproape goală pe o masă ca suport pentru platouri de sushi, din care vedetele invitate la party să se servească. Și multe vedete chiar au făcut-o. Au luat mâncare de pe o domnișoară în costum de baie, întinsă pe masă în chip de platou. Femeia-obiect, femeia-mobilă. Practica se numește Nyotaimori și are pretenția de a se numi artă ceea ce însă nu prea se mai pupă cu timpurile astea”, a scris Ana Măiță, care a publicat mai multe fotografii.
„Să zicem că nu știi despre ce e vorba și te duci, dar când vezi chestia asta te ridici și pleci. Și explici de ce pleci. Nu poți să îți asociezi imaginea… mi se pare degradant. Eu nu spun neapărat că persoanele care apar în fotografii au luat sushi de pe domnișoara-platou, dar am înțeles că au existat totuși persoane care s-au servit de pe acest mise en place uman (…)”.
Sursa foto: Facebook / Ana Maita